Acum că știi și care ar fi bugetul alocat cazării, putem trece la posibilitățile de petrecere a timpului liber(în natură) odată ajuns aici. Mai pe scurt “ce fac acolo?”. O întrebare destul de justă. Având în vedere că ne aflăm într-o regiune “încă sălbatică” cum ne place să o numim, fără spații comerciale, cu un singur magazin unde găsim strictul esențial, actorul principal este natura. Da, toate activitățile se învârt în jurul ei. Așadar, o să îți prezentăm ce poți face în natură:
- Un prim lucru ar fi, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, să îți faci prieteni noi.
Despre cine vorbim? Vorbim despre minunatele necuvântătoare care stau pe lângă om de mai bine de 6000 de ani. Caii, aceste nobile animale care nu servesc doar la scopul definit încă din cele mai vechi timpuri dar și la starea noastră de bine (pentru că sunt niște terapeuți absolut minunați), pot deveni extrem de prietenoși cu cei care doresc să-i cunoască. Vorbim desigur de căluți antrenați și foarte bine pregătiți pentru întâlnirea cu cei cuvântători și mai ales cu copiii. Într-un peisaj colorat în nuanțe de portocaliu și maro (specifice acestui anotimp), o plimbare în natură, pe cal, este ca o terapie pentru suflet și poate deveni o experiență extrem de emoționantă. Găsești mai multe despre acest subiect în articolul anterior unde ți-am prezentat și centrele de echitație din zonă.
- Profitând în continuare de faptul că toamna are un farmec aparte, vă prezentăm cea mai des întâlnită activitate într-o zonă de munte – faimoasele drumeții în natură.
Ce poate fi mai frumos și mai relaxant decât o plimbare, lungă sau scurtă, prin pădure, o sesiune foto (există numeroase locuri “instagramabile”aici) sau chiar un traseu montan? Dacă vii în Zona Turistică Valea Avrigului trebuie să știi că te afli la poalele munților (Făgăraș) iar temperaturile și vremea, în special toamna, sunt foarte schimbătoare. Prin urmare, împachetarea unei pelerine de ploaie poate fi cea mai bună alegere vestimentară.
- Gustă din preparatele de sezon!
În drumeția ta, fă un mică popas la pensiunile cu restaurat din zonă (cu specific tradițional) și încearcă preparatele de sezon. Zacusca sau murăturile, dulceața de casă și plăcintele “ca la mama acasă” îți vor aduce aminte de gustul copilăriei.